Politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal
POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. înregistrată la Registrul Comerțului din București cu nr. J40/1 0819/2009, CUI 26191737, cu sediul social în Șos. Nicolae Titulescu nr. 4-8, America House, Aripa de Est, etaj 3, București, cod poștal 011141, București, Romania, vă informează prin prezenta despre modalitatea în care efectuează prelucrarea datelor personale și despre drepturile pe care le au persoanele vizate în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 (denumit în continuare GDPR).
PAID tratează cu maximă seriozitate protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal în decursul colectării, prelucrării și utilizării acestora în conformitate cu prevederile legale și dorește să vă asigure că datele dumneavoastră se află în siguranță.
Ce sunt datele cu caracter personal?
În înțelesul GDPR datele cu caracter personal sunt informații referitoare la o persoană fizică identificabilă precum numele, adresa, data nașterii sau datele de contact. Toate aceste informații se supun unor măsuri de protecție speciale în conformitate cu GDPR, pe care le asigurăm printr-o serie de măsuri tehnice și organizatorice.
A. Protecția datelor și securitatea informatică (vizitare website)
Îți multumim pentru că vizitezi acest website. Intimitatea ta este importantă pentru noi și ne angajăm să o respectam și să o protejăm.
1. Colectarea datelor cu caracter personal:
Nu avem nevoie de nici un fel de date din partea dumneavoastră pentru a vizita orice pagină cu caracter public din cadrul website-ul nostru. Puteți naviga complet anonim în sensul GDPR. Spre exemplu puteți naviga și puteți părăsi website-ul nostru în orice moment. Noi înregistrăm doar website-ul din care ați ajuns la noi și paginile web pe care le-ați vizitat. Datele obținute astfel sunt analizate doar în scopuri statistice și nu vă pot fi atribuite în mod direct în scopul îmbunătățirii experienței online pe care vi-o oferim.
Totuși, dacă doriți să utilizați anumite servicii pe care vi le punem la dispoziție, veți părăsi zona publică a website-ului și veți intra într-o zonă protejată. Utilizarea acestei zone protejate va necesita confirmarea dumneavoastră referitoare la parcurgerea acestei politici. Continuarea utilizării serviciului se va considera acordul dumneavoastră voluntar pentru colectarea, utilizarea și prelucrarea datelor dumneavoastră personale în măsura necesară derulării serviciului solicitat. Datele introduse aici vor fi transmise în formă criptată între PC-ul dumneavoastră și website-ul nostru folosind standarde tehnice (SSL/TLS) destinate protecției împotriva utilizării necorespunzătoare de către terțe părți.
2. Prelucrarea datelor personale:
Stocarea datelor dumneavoastră personale are loc pe sisteme de calcul protejate prin măsuri speciale. Accesul și prelucrarea ulterioară a datelor se supun pe de o parte unor reglementări interne stricte, iar pe de altă parte sunt realizate doar în scopul pentru care ne-ați pus la dispoziție datele.
3. Securitatea datelor personale:
Datele cu caracter personal pe care ni le furnizați ca participant al zonei protejate a website-ului nostru, sunt transmise prin Internet printr-o legătură de date criptată către sistemele noastre de calcul, sunt stocate și protejate (cu excepția datelor transmise prin intermediul poștei electronice). Persoanele care lucrează la website-ul nostru respectă principiile de prelucrare a datelor conform GDPR, iar accesul la date este controlat printr-o procedură de autorizare specială.
4. Cookies:
Website-ul nostru folosește în mai multe zone cookies. Acestea au rolul de a oferi o experiență de navigare și de utilizare a serviciilor online cât mai eficiente și mai prietenoase.
Ce este un „cookie”?
„Cookies” reprezintă mici fișiere text care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente de pe care se acceseaza Internetul, prin intermediul aplicației browser pe care o utilizați. Cookies nu sunt specifice unei anumite persoane și nu conțin date personale, prin intermediul acestora sunt stocate informații de navigare, precum tipul de browser și sistemul de operare, pagina sursa, denumirea domeniului din care vizitatorul s-a conectat la website cu scopul de a preîntâmpina nevoile acestuia și modul de utilizare a paginei web.
Nu va fi realizată nicio alipire sau combinare între aceste date și alte date obținute sau păstrate în alte locuri. Majoritatea cookies pe care le folosim sunt "session cookies", care sunt șterse la încheierea sesiunii de navigare. Suplimentar există unele cookies de lungă durată, prin intermediul cărora vă recunoaștem ca vizitator.
Unele din datele colectate în timpul vizitei paginilor din website-ul nostru sunt folosite la realizarea unor evaluări statistice realizate de furnizori externi de servicii pe seama noastră.
Cookie-urile pe care le folosim sunt:
- cookie-uri strict necesare pentru utilizarea unui website (cookie-uri tehnice pentru ca wesite-ul nostru sa functioneze corect).
- cookie-uri de preferinţă - permit unui website să îşi amintească informaţii care se modifică după modul în care se comportă sau arată website-ul, precum limba preferată sau regiunea în care se află vizitatorul.
- cookie-uri pentru monitorizarea performanței website-ului - permit numărarea vizitelor și surselor de trafic, astfel încât să se poată masura și îmbunătăți performanțele wesite-ului.
- cookie-uri de statistică - permit proprietarilor unui website să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu website-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
- cookie-uri de marketing care pot fi setate pe website de catre partenerii noștri de publicitate.
Dacă se dorește identificarea fiecărui tip de cookie stocat de website-ul PAID și a duratei de stocare a acestora pe dispozitivul dumneavoastră, se poate selecta butonul „Details” din ferereastra dedicată setării cookie-urilor în care sunt indicate pe categorii toate cookie-urile salvate pentru fiecare categorie de cookie-uri.
Prin fereastra de setare a cookie-urilor se pot gestiona preferințele cookie-urilor, inclusiv acordarea sau retragerea consimțământului. Poți retrage oricând consimțământul pentru utilizarea de cookie-uri cu excepția cookie-urilor strict necesare, fară de care website-ul nu ar putea functiona. Fără a utiliza cookie-uri, nu putem oferi unele dintre funcțiile de pe site-ul nostru. În plus, aveți posibilitatea de a decide singuri dacă permiteți sau nu utilizarea de cookies prin intermediul configurărilor aplicației browser utilizate, functionalitățile specifice ale browserului folosit și instrucțiunile de utilizare pot fi găsite, de obicei, în „opțiuni”, în meniul de „preferințe”, în manualul sau în secțiunea „ajutor” a browserului.
Cookies nu conțin viruși și nu produc nici un rău calculatorului dumneavoastră. Cookie-urile ne ajută să adaptăm conținutul website-ului în funcție de preferințele vizitatorilor, îmbunătățind astfel calitatea serviciilor și dezvoltarea unor servicii noi.
Pentru a afla mai multe despre fisierele de tip cookie, te rugăm să accesezi www.allaboutcookies.org sau www.youronlinechoices.eu, unde vei regăsi informații suplimentare privind publicitatea comportamentală și viața privată online.
5. Înregistrare
Pe lângă accesarea simplă a site-ului nostru web, puteți utiliza în mod activ site-ul nostru web pentru a achiziționa produsul nostru, pentru a înregistra o reclamație sau pentru a ne contacta, etc. Pe lângă prelucrarea menționată mai sus a datelor dumneavoastră cu caracter personal în scopuri pur informative, în acest caz procesăm și alte date cu caracter personal de care avem nevoie pentru a vă îndeplini comanda sau pentru a procesa și a răspunde la solicitarea dvs.
Pentru a procesa și a răspunde solicitărilor dvs. (de exemplu, cele trimise prin formularul de contact) prelucrăm datele dvs. personale. Astfel de date personale includ numele și adresa de e-mail, după caz codul numeric personal precum și celelalte informații pe care ni le trimiteți. Procesăm datele dvs. cu caracter personal pentru a răspunde corespunzător solicitărilor utilizatorilor.
6. Portal on-line
Prin utilizarea acestui portal aveți acces la informaţii privind produsele oferite/ asigurate de către aceasta și posibilitatea de a încheia pe cale electronică contracte de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD). Dacă doriti încheierea pe cale electronica a unei asigurări obligatori a locuinței (“PAD”), avem nevoie de informațiile pe care le furnizați pentru emiterea ofertei, încheierea contractului de asigurare și evaluarea riscului care trebuie asumat de noi. „Termenii și condițiile de utilizare” a portalului reprezintă regulile de furnizare a serviciilor de asigurare pe cale electronică de către PAID iar acceptarea acestora reprezintă a condiție obligatorie pentru a putea fi accesat.
7. Verifică PAD
Reprezintă serviciul pus la dispoziție de către PAID pentru a putea afla numărul, seria și data de expirare a poliței, dar și numele companiei de asigurări care a emis polița dumneavoastra de asigurare, în cazul în care din diverse motive nu mai dețineți aceste informații. Pentru a putea returna aceste informații este nevoie de validarea identității dumneavoastră. În această situație PAID reține informații precum codul numeric personal, număr de telefon, adresa de e-mail și informații privind modul de navigare (IP, tip browser). După returnarea răspunsului, aceste informații vor fi stocate pe o perioadă de 6 luni în scop de antifraudă. În acest sens se vor extrage o serie de rapoarte: interogări multiple de la același IP, interogări multiple pentru același CNP, număr de rezultate transmise pe aceeași adresa de e-mail sau același număr de telefon.
B. Prelucrarea datelor cu caracter personal
În cele ce urmează vă informăm cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră personale de către PAID și a drepturilor pe care le aveți în conformitate cu prevederile GDPR.
1. Responsabilul cu protecția datelor:
Puteți să contactați persoana noastră responsabilă cu protecția datelor cu caracter personal prin scrisoare recomandată trimisă pe adresa societății în atenția responsabilului cu protecția datelor sau prin e-mail la adresa: dpo@paidromania.ro .
2. Temeiurile și bazele legale ale prelucrării datelor:
Noi prelucrăm datele dumneavoastră personale în conformitate cu Regulamentul UE privind protecția generală a datelor (GDPR), legea 190/2018, legea 260/2008 și 191/2015, prevederile legii 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, care sunt relevante pentru protecția datelor, precum și toate celelalte legi aplicabile.
Dacă solicitați o asigurare obligatorie a locuinței (“PAD”), avem nevoie de informațiile pe care le furnizați pentru emiterea ofertei, încheierea contractului de asigurare și evaluarea riscului care trebuie asumat de noi. După încheierea contractului de asigurare procesăm aceste date pentru executarea relației contractuale, de exemplu pentru plata despăgubirilor. Avem nevoie de informații referitoare la daune, de exemplu, pentru a putea verifica dacă un eveniment asigurat a avut loc și cât de mari sunt daunele produse.
Încheierea sau executarea contractului de asigurare nu sunt posibile fără prelucrarea datelor dumneavoastră personale.
În plus, avem nevoie de datele dumneavoastră personale pentru a compila statistici specifice asigurărilor, de exemplu pentru respectarea cerințelor de reglementare a pieței de asigurări. Folosim datele tuturor contractelor existente pentru a lua în considerare întreaga relație cu clienții, de exemplu, pentru emiterea de acte adiționale sau pentru furnizarea de informații relevante.
3. Baza legală a prelucrării datelor cu caracter personal:
Baza legală a prelucrarii este articolul 6 alineatul (1) litera (b) GDPR în scopuri precontractuale și contractuale.
De asemenea, prelucrăm datele dumneavoastră pentru a proteja interesele noastre legitime sau ale terților (articolul 6 (1) (f) din GDPR). Acest lucru poate fi necesar în special:
- pentru a asigura securitatea IT și operațiunile IT
- promovarea propriilor produse de asigurare, precum și studii de piață și de opinie,
- pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor, în special pentru analiza datelor care indică existența unei fraude în asigurări.
În plus, prelucrăm datele dumneavoastră personale pentru îndeplinirea obligațiilor legale, cum ar fi cerințele de reglementare, sau obligațiile de păstrare, a obligațiilor comerciale și fiscale. Temeiul juridic pentru prelucrare în acest caz este articolul 6 alineatul (1) litera (c) din GDPR.
Dacă intenționăm să procesăm datele dumneavoastră personale pentru un scop care nu este menționat mai sus, vă vom informa în prealabil în limitele prevederilor legale.
4. Sursa datelor cu caracter personal:
Compania și celelalte persoane implicate în procesul de emitere a polițelor PAD, în activitatea de constatare și lichidare a daunelor, colectează datele dumneavoastră personale direct sau de la o terță parte care acționează conform instrucțiunilor dumneavoastră. Pentru persoanele asistate social datele dumneavoastră ne sunt puse la dispoziție conform legii de către unitățile administrativ teritoriale și Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
În cazul în care ne puneți la dispoziție datele personale ale altei persoane în calitate de asigurat sau de beneficiar al contractului de asigurare sunteți responsabil pentru informarea respectivelor persoane în conformitate cu Regulamentul UE privind protecția generală a datelor (GDPR) .
Datele colectate sunt în acord cu legea 260/2008 republicată și a normelor emise pentru aplicarea acesteia. Acestea includ, fără limitare: nume și prenume, cod numeric personal, alte date de identificare, dată de naștere, adresa de domiciliu, adresa de corespondență, număr de telefon, adresa de e-mail, adresa proprietății ce urmează a face obiectul asigurării, datele de identificare ale beneficiarului asigurării.
5. Categorii de destinatari ai datelor personale:
Mijlocitori în asigurări:
În măsura în care polița a fost emisă printr-un intermediar în asigurări, inclusiv o societate de asigurări autorizată să emită polițe de asigurare PAD, intermediarul va prelucra cererea de ofertă, contractul și informațiile referitoare la daune necesare pentru încheierea și executarea contractului de asigurare, intermediarul având calitatea de împuternicit al PAID, respectiv calitatea de operator de date cu caracter personal pentru scopurile proprii de prelucrare.
Furnizorii de servicii:
Pentru a ne îndeplini obligațiile contractuale și legale folosim furnizori de servicii implicați în procesarea datelor cu caracter personal, spre exemplu furnizori de servicii informatice, societăți de arhivare a documentelor, societăți de procesare a plăților, consultanți, experți.
Reasigurătorii:
Asigurăm riscurile asumate de PAID cu societăți de asigurări speciale (reasigurători). Pentru aceasta, ar putea fi necesar să transmitem datele contractuale și, dacă este necesar, datele privind daunele către un reasigurător, care își poate forma propria opinie despre risc sau evenimentul asigurat. În plus, este posibil ca reasigurătorul să sprijine compania noastră datorită expertizei sale speciale în evaluarea riscului sau performanței, precum și în evaluarea procedurilor. Transmitem datele dumneavoastră reasigurătorului numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea contractului nostru de asigurare cu dumneavoastră sau în scopul necesar pentru a proteja interesele noastre legitime.
Alți destinatari:
În plus, putem transfera datele dumneavoastră personale către alți destinatari, cum ar fi la cererea autorităților pentru a îndeplini cerințele de notificare legale (de exemplu autoritățile fiscale, instanțe, primării).
6. Durata stocării datelor:
Vom șterge informațiile personale imediat ce păstrarea lor nu mai este necesară pentru îndeplinirea scopurilor de mai sus. Este posibil ca datele cu caracter personal să fie păstrate pentru perioada în care pot fi invocate cereri de daune sau reclamații împotriva companiei noastre (de exemplu, termenul de prescripție este de trei ani). În plus, stocăm datele dumneavoastră personale în măsura în care suntem obligați din punct de vedere legal să facem acest lucru. Drepturile de păstrare a dovezilor și de reținere corespondente apar, printre altele, din Codul Civil, din Codul fiscal și din Legea privind spălarea banilor. Perioadele de stocare sunt de până la zece ani cum ar fi:
a) datele prelucrate în vederea ofertării care nu s-a transformat în contract de asigurare urmează să fie stocate pentru o perioada de până la 60 de zile de la expirarea ofertei;
b) pentru perioada în care pot fi invocate reclamații împotriva Societății (termenul de prescripție în asigurări sau general);
c) pe durata derulării contractului de asigurare pentru datele cu caracter personal necesare în executarea acestuia, inclusiv date cu caracter personal cu care asiguratorul poate intra în contact în desfășurarea raportului juridic;
d) timp de 10 ani de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite pentru datele cu caracter personal necesare întocmirii registrelor de contabilitate obligatorii și documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege în legatură cu ținerea contabilității în virtutea Legii arhivelor naționale nr. 16/1996 Legii contabilității nr. 82/1991;
e) timp de 10 ani de la data creării documentului pentru datele cu caracter personal conținute în dosarele de daună, împreună cu evidențele tehnice și evidențele contabile aferente;
f) timp de 10 ani de la data creării raportului anual al auditorului financiar, oricărei alte raportări prevazute de legislația emisă în domeniul asigurărilor, documentelor cu valoare practică în baza caroră se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile individuale ale asiguraților potrivit Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 33/2017;
g) până la expirarea termenului de prescripție, în ceea ce privește cazurile în care asiguratorul ar avea un interes legitim să pastreze anumite date cu caracter personal în legătura cu un potențial litigiu ce ar putea să apară între părți;
h) timp de 30 de zile înregistrările utilizate în procesul de monitorizare prin mijloace video;
i) până la retragerea consimțământului pentru situația în care v-ați exprimat acordul de procesare a datelor pentru diferite scopuri punctuale (dacă e cazul).
j) Timp de 5 ani pentru documentele necesare identificării partenerilor de afaceri;
7. Drepturile persoanelor vizate:
Dreptul de acces:
Aveți dreptul de acces la datele personale deținute de noi în calitate de Operator de date. Acest drept vă permite să accesați toate informațiile personale pe care PAID le procesează despre dvs. și să solicitați informații precum: (a) scopurile prelucrării; (b) categoriile de date cu caracter personal vizate; (c) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din țări terțe sau organizații internaționale; (d) acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal.
Toate aceste informații în forma și conținutul disponibile la acest moment sunt furnizate prin prezenta politica.
În anumite situații expres prevăzute de legislația aplicabilă, putem taxa o cerere de acces.
Vom încerca să răspundem cu promptitudine la orice solicitare de informații și, în orice caz, în limitele de timp menționate în mod expres de prevederile legale aplicabile (de regulă 30 de zile de la înregistrarea cererii).
Dreptul la rectificarea date:
Aveți dreptul de a obține de la PAID rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc. Ținându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, aveți dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare. Atunci când este posibil sau necesar și dacă suntem informați că datele dumneavoastră nu mai sunt exacte, vom face corecții (după caz) pe baza informațiilor actualizate și vă vom informa cu privire la acest aspect.
Dreptul la ștergerea datelor:
Aveți dreptul de a obține din partea PAID ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, dacă se aplică unul dintre urmatoarele motive:
- datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- vă opuneți prelucrării în temeiul articolului 21 alineatul (1) din Regulament și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine PAID în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența caruia se află acesta;
- alte situații prevazute de Regulament în măsură în care sunt aplicabile
Dreptul la ștergerea datelor se exercită în limitele și cu excepțiile prevăzute de Regulament. Astfel, PAID nu va proceda la ștergerea datelor în măsura în care prelucrarea este necesară: (a) pentru exercitarea dreptului la libera exprimare și la informare; (b) pentru respectarea unei obligații legale care se aplică operatorului (c) din motive de interes public în domeniul sănătații publice; (d) în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice sau (e) pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
Dreptul la restricționarea prelucrării:
Restricționarea prelucrării presupune marcarea datelor cu caracter personal stocate cu scopul de a limita prelucrarea viitoare a acestora. Metodele de restricționare a prelucrării de date cu caracter personal ar putea include, printre altele, mutarea temporară a datelor cu caracter personal selectate într-un alt sistem de prelucrare, sau anularea accesului utilizatorilor la datele selectate sau înlăturarea temporară a datelor publicate de pe un site. În ceea ce privește sistemele automatizate de evidență a datelor, restricționarea prelucrării vor viza, în principiu, în funcție de soluțiile tehnice existente la momentul exercității dreptului de către dvs., va presupune adaptarea mijloacelor tehnice în așa fel încât datele cu caracter personal să nu facă obiectul unor operațiuni de prelucrare ulterioară și să nu mai poată fi schimbate. Faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal este restrictionată va fi indicat în mod clar în sistem.
Aveți dreptul de a obtine restricționarea prelucrării în urmatoarele cazuri:
- Contestați exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite PAID să verifice exactitatea datelor;
- Prelucrarea este ilegală, iar dvs vă opuneți stergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
- PAID nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar dvs le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanța; sau
- V-ați opus prelucrării în conformitate cu articolului 21 alineatul (1) din Regulament și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate
Dacă s-a obținut restricționarea prelucrării în una din situațiile antemenționate, acesta va fi informat de către PAID înainte de ridicarea restricției de prelucrare.
Dreptul la portabilitatea datelor:
Aveți dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc și pe care le-ați furnizat PAID într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat. Acestea pot fi transmise în mod direct de la PAID la un alt operator indicat de catre dvs. în mod expres, acolo unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.
Dreptul la opozitie:
Atunci când PAID nu prelucrează datele dvs pentru executarea unui contract la care sunteți parte sau pentru a face demersuri la cererea dvs înainte de încheierea unui contract ori atunci când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine PAID , vă aducem la cunostință că aveți dreptul de a vă opune, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, prelucrării în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (e) sau (f) din Regulament a datelor cu caracter personal în cauză și care vă privesc, inclusiv creării de profiluri pe baza respectivelor dispoziții, cu excepția cazului în care PAID demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanei vizate sau ca scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
Dreptul de a se opune prelucrării în scopuri de marketing direct:
În cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate de PAID în scopuri de marketing direct, aveți dreptul de a se opune unei astfel de prelucrări, inclusiv creării de profiluri în măsura în care aceasta are legătură cu marketingul direct.
Dreptul de retragere a consimțământului:
În cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământul dvs. , aveți dreptul de a-l retrage în orice moment. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. Ipoteza retragerii consimțământului nu este aplicabilă în cazurile în care temeiul prelucrării nu este consimțământul.
Dreptul de a depune o plângere:
Sperăm că nu va trebui vreodată să faceți acest lucru, dar dacă doriți să reclamați aspecte care privesc utilizarea datelor dumneavoastră personale, vă rugăm să trimiteți un e-mail cu detaliile reclamației dvs. la adresa dpo@paidromania.ro, accesând formularul direct din secțiunea de contact de pe site sau prin scrisoare trimisă pe adresa societății.
Vom analiza și vom răspunde oricărei plângeri pe care o primim. De asemenea, aveți dreptul să depuneți o plângere la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal („ANSPDCP”), accesând site-ul web www.dataprotection.ro.
8. Verificări preliminare soluționării unei cereri de exercitare a drepturilor persoanelor vizate:
Dacă primim o solicitare din partea dvs. privind exercitarea oricăruia dintre drepturile de mai sus, vă putem cere informații suplimentare pentru a vă verifica identitatea înainte de a acționa în baza cererii formulate. Această etapă preliminară este pentru a ne asigura că datele dvs. sunt protejate și păstrate în siguranță.
9. Transferul datelor în afara Uniunii Europene
Compania noastră poate transfera date în afara Uniunii Europene către reasigurători care au sediul în afara UE. În situația în care acest lucru este necesar transferul datelor este realizat doar prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice de protecție necesare în conformitate cu cerințele GDPR aplicabile la data efectuării transferului.
PAID acordă o atenție sporită protecției datelor. Societatea are adoptate măsuri tehnice și organizatorice pentru a vă proteja pe dvs. și informațiile dvs. de accesul, modificarea, dezvăluirea sau distrugerea neautorizată.
Istoricul versiunilor documentului de informare GDPR:
Informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal versiunea 1.
Informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal versiunea 2.
Informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal versiunea 3.
Informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal versiunea 4.